Regulamentul Campionatului National individual
prin Internet
1.1. Campionatul National Individual prin Internet este o competitie
organizata de Comisia Centrala de Sah prin Corespondenta a Federatiei Romane de
Sah, avand ca scop desemnarea campionului national la sah prin internet.
1.2. Campionul national la sah prin internet are statut de campion national
la sah prin corespondenta, in aceeasi masura cu campionul national la sah prin
corespondenta de la forma postala de joc.
1.3. Campionatul National individual prin Internet se desfasoara in 2
etape: semifinale si finala. Grupele semifinalele vor incepe simultan in
fiecare an, de preferinta in luna iunie sau iulie, iar finala de regula la 2
luni dupa cunoasterea tuturor jucatorilor calificati din semifinale in finala.
1.4. Au drept de participare sportivii legitimati la cluburi afiliate la
Federatia Romana de Sah.
1.5. Un sportiv se poate inscrie intr-o singura grupa semifinala a unei
editii a Campionatul National prin Internet.
2.1. Au drept de inscriere directa in Finala Campionatului National prin Internet
jucatorii care indeplinesc una din urmatoarele conditii la data de start a
turneului:
a) campionul ultimei editii
incheiate a Campionatului National prin e-mail/internet;
b) marii maestrii
internationali (GM) la sahul prin corespondenta sah sahul practic;
c) maestrii internationali
seniori (SIM) si maestrii internationali (IM) la sahul prin corespondenta sau
sahul practic, avand un rating ICCF minim de 2400;
d) maestri ai sportului la
sahul prin corespondenta avand un rating ICCF minim 2480.
Jucatorii care au drept de inscriere directa in finala pe baza unuia din
criteriile de mai sus trebuie sa-si exprime dorinta de a juca in finala cu cel
putin o luna inainte de data de start a finalei.
2.2. Numarul de jucatori din grupelor semifinale, precum si numarul de
jucatori calificati din aceste grupe semifinale in finala, se stabilesc de
catre organizatori la inceputul fiecarei editii a Campionatului National, in
functie de numarul celor inscrisi si a celor calificati direct in finala.
2.3. Calificarile din semifinale in finala nu sunt transmisibile de la o
editie la alta a Campionatului National prin Internet.
2.4. Utilizarea calificarii in finala pe baza articolului 2.1.a. poate fi
amanata cu cel mult o editie a Campionatului National.
2.5. In cazul in care un jucator calificat in finala nu poate participa din
diverse motive, el va fi inlocuit de urmatorul clasat in grupa semifinala din
care a obtinut calificarea.
2.6. La egalitate de puncte se aplica in ordine urmatoarele criterii de
departajare:
-victoria directa, respectiv mica diagrama daca sunt mai multi jucatori
aflati la egalitate de puncte
-coeficientul Sonneborg-Berger
-numarul mai mare de victorii
-performanta CIV mai mare
3.1. Finala Campionatului National prin Internet se va desfasura in sistem
inchis, fiecare jucator jucand cate o partida cu toti ceilalti participanti in
finala.
3.2.In conformitate cu politica Federatiei Romane de Sah si Comisiei
Centrale de Sah prin Corespondenta, rezultatele obtinute in Campionatului
National vor constitui pe viitor un criteriu de baza pentru nominalizarea de
jucatori in turneele internationale si selectia in echipele nationale.
3.3. Primul clasat in Finala Campionatului National primeste titlul de
Campion National la sah prin corespondenta (prin internet).
Incepand cu aceasta editie jucatorii au si posibilitatea de a juca pe
serverul ICCF, in locul transmisiei mutarilor prin email. In acest sens se vor
alcatui atat grupe semifinale prin email, cat si grupe semifinale pe server.
Finala se va juca pe server, cu exceptia partidelor jucatorilor care nu au
acces la navigare pe internet, acestia urmand a-si juca toate partidele prin
email.
Data de start: 30.06.2005
Data limita a
inscrierilor: 24.06.2005
Taxa de
participare: 125.000 lei
– se achita in contul FRS si se anunta coordonatorul activitatii prin email a
CCSC (Marius Ceteras all_romanians@yahoo.com
) de efectuarea platii, cu precizarea numarului chitantei cu care s-a efectuat
plata in contul F.R.Sah.
Un jucator se
poate inscrie intr-o singura grupa semifinala fie prin email, fie pe server. In
momentul in care jucatorul anunta responsabilul CCSC pentru turneele prin email
despre efectuarea platii taxei de participare, el va indica si optiunea sa
pentru o grupa prin email sau o grupa pe server.
Contul F.R.Sah:
RO 05 BRDE 410 SV 29 236484100- BRD - Sucursala
CALDERON, Bucuresti
Codul fiscal
al F.R.Sah: 4203652